De-a lungul drumurilor Elvetiei fabulos de bogate, calatoresc nu numai milionarii pe Mercedes-uri – se intampla, sa mearga si alti turisti…

Toata lumea viseaza sa admire frumusetile alpine ale Elvetiei si chiar si cei care planifica o calatorie europeana cu propria masina, cu atat mai mult nu ar avea sens sa evitati aceasta insula pitoreasca din mijlocul „spatiului Schengen”.

Cu greu se poate recomanda cititorilor anumite rute si locuri de resedinta – dupa ce cumparati un ghid, o harta turistica, toata lumea poate alege ce le place si isi poate permite. Va voi spune doar unde ce am vizitat eu si despre impresiile mele despre „Confederatia celor 23 de cantoane”.

… O dupa-amiaza calda de vara, punctul de frontiera din Chiasso dintre Italia si Elvetia. Masinile cu placute de inmatriculare straine sunt rare – politistii de frontiera, dupa ce m-au smuls din flux, au facut o inspectie. Mi-au luat pasaportul pe aproximativ zece minute si au cercetat masina. Apoi au cerut sa achit 40 de franci taxa pentru calatoria pe soselele elvetiene – plata nu depinde de kilometraj si distanta, dupa ce ati lipit o eticheta speciala pe parbriz, puteti calatori pana la sfarsitul anului. Dupa ce am terminat formalitatile, am pornit fara ezitare – pana seara trebuia sa conduc aproximativ 150 km si undeva la munte sa gasesc satul Falbella – acolo am rezervat un hotel.

Si iata prima benzinarie. Bine ca nu am alimentat dimineata in Italia – aici benzina este cu aproape 20% mai ieftina. 95 fara plumb la 1,3 franci pe litru. Am luat ceva mancare si din nou la drum – spre nord. Cincizeci de kilometri de „autobahn” merg de-a lungul poalelor, traversez lacul mare din Lugano si apoi incep muntii adevarati. Unul cate unul traversez tunelurile, care strabat prin creste. Aceste structuri grandioase, late, iluminate, fara trafic, noi nici nu putem visa la ele, usureaza urcarile si coborarile periculoase de-a lungul serpentinelor, economisind zeci de ore si litri de combustibil. In general, dupa cel de-al doilea tunel nu mi-a mai fost jale de cei patruzeci de franci platiti. Dar sa conduci aproximativ cinci minute undeva in adancurile muntelui este infiorator. In mod involuntar te gandesti: „Ce se intampla daca se prabuseste? Salvatorii nu vor ajunge curand, din toate partile – kilometri de piatra”. Sper sa pot rezista mai mult – in masina am zece litri de apa potabila, supe uscate si fursecuri …

Dupa tunelul San Bernardino de sapte kilometri, am lasat in urma zonele cu limba italiana din Elvetia, indicatoarele rutiere au devenit germane, iar drumul s-a aruncat din nou in defileu. In ciuda vitezei de aproximativ o suta, muntii din dreapta si stanga par nemiscati si, pierzand simtul distantei, vrei sa cobori geamul, sa atingi peretii abrupti stancosi si versantii verzi cu mana. Si doar printr-un efort de vointa te fortezi sa tii minte ca acolo, in afara ferestrei, distanta e diferita – distantele sunt exprimate in kilometri …

Tunelul San Bernardino

Tunelul San Bernardino de șapte kilometri

Oricat de placut ar fi sa merg pe autobahn, dar este timpul sa opresc si ultimii douazeci de kilometri catre hotel sa ma tarasc pe munte de-a lungul unei serpentine inguste. Temperatura din radiator creste – trebuie sa raciti motorul din cand in cand, oprindu-va in zonele de odihna. La una dintre ele, sub copertina de brazi vechi de secole, exista un mic palat cu semnul „WC”. De obicei, turistii nostri vorbesc despre astfel de locuri cu extaz, nu voi incalca nici eu traditia. Imaginati-va: spre seara, nu exista un suflet in jur, iar in „palat” lumina este aprinsa, gresia si obiectele din otel inoxidabil stralucesc, fotocelulele functioneaza, samponul verde sta in dozatoare si cineva a incarcat cu atentie cartusul special deasupra chiuvetei cu un pachet de prosoape de unica folosinta …

Si apoi departe una dupa alta, stau insiruite satele statiuni. De-a lungul drumului – hoteluri, restaurante, magazine, terenuri de golf, terenuri de tenis … Si unde am ajuns, oare exista hoteluri cu adevarat ieftine pentru tineri? In sfarsit, Falbella si un indicator catre „Jugendherberg”, la care am platit deja doua zile de sedere. Inca o jumatate de kilometru de urcare si sunt la tinta. Hotelul este acum pe jumatate gol (sezonul principal aici este iarna), asa ca m-am pomenit unul intr-o camera cvadrupla. Pentru 20 de dolari pe zi, inclusiv micul dejun (bufet) – nu este rau: Inseamna ca Elvetia democratica nu este primitoare numai pentru bogati.

Dupa ce m-am stabilit, am mers sa inspectez imprejurimile. In spatele hotelului, pe o panta se afla o pajiste imensa de pe care se deschide o panorama idilica a vaii. In centrul satului, ca si cum ar fi in fundul unui bol uriaa de munti – un lac cu tarmuri stancoase si insule. Casele ridicate sunt imprastiate pe toata valea la diferite niveluri, iar deasupra fiecareea se afla un steag confederat cu cruce alba. In general, am nimerit intr-o lume diferita, unde nu numai case, copaci, pajisti erau „acolo unde trebuie”, dar fiecare piatra era ca si cum ar fi fost pusa pe iarba de mana unui artistul. Si numai cand s-a intunecat complet, am privit stelele si am respirat un suspin de usurare – macar aici totul este la fel ca la noi: Vega – la apus, Altair – in sud, Arcturus – in vest. Nici elvetenii harnici nu isi pot face cerul si mai frumos …

Dupa ce am stat la munte, m-am dus la Berna – si acolo ma astepta un hotel. Pe parcurs, m-am oprit in Vaduz – capitala Liechtenstein-ului (acest principat are un regim de viza si moneda comuna cu Elvetia). Atractia principala a orasului – castelul de pe munte – nu l-am putut vizita. Semnele de pe porti spun ca acesta a fost privatizat (ina de trei sute de ani in urma), iar turistii care au urcat pe munte pleaca fara nici o placere.

Elvetia este mai mica decat cateva judete, iar capitala sa, situata aproape in centrul tarii, este convenabil folosita ca tabara de bază. Locuind in Berna, puteti face excursii cu masina, pe care le-am facut si am vizitat Zurich-ul si Lucerna. Dar mi-am dedicat prima zi la Berna. Studiind cu atentie harta orasului, bineanteles, m-am dus la Meiringen (90 km de Berna in directia Interlaken pentru a privi acea cascada Reichenbach (Reichenbachfall), in care a cazut profesorul Moriarty. Site-ul unde s-a luptat cu Sherlock Holmes este acum betonat si imprejmuit cu o balustrada. Daca mergeti acolo, iar vederea merita, luati un pulover cald, chiar daca afara e o caldura de treizeci de grade. Intr-un nor de apa cu gheata zdrobita praf, el va fi la locul lui. In sus, la cascada este mai bine sa mergeti in cinci minute cu telescaunul (deschis pana la ora 17.30, tarif 4,6 franci) si sa va intoarceti pe jos (1,5 ore).

Dar Elvetia este renumita nu numai pentru ca periodic personaje literare cad undeva (adesea profesori), ci si, de exemplu, cu branza si ciocolata. Ambele sunt abundente in supermarketuri. Branza este putin scumpa, iar ciocolata, pe de alta parte, este mai ieftina decat la noi – 0,75 franci pentru 100 de grame, dar, in general, supermarketurile si cafenelele nu sunt mai scumpe decat media europeana.

De la Berna, calea mea era la Geneva si pe drum m-am oprit la Montreux – voiam cu adevarat sa vad acest paradis, unde cetateni îinstariti din toata lumea isi cumpara vile. Statiunea la moda de pe tarmurile lacului Geneva s-a dovedit a fi despre ceea ce mi-am imaginat: faleza cu palmieri, magazine scumpe, etc. M-as aventura sa presupun ca masina mea, care era parcata intre doua decapotabile, a fost prima, ale carei roti au calcat pe acest pamant binecuvantat.

Geneva m-a facut imediat sa uit de ” per favore” italian si germanul „bitte”, trebuia sa ma obisnuiesc cu „franceza”, mai ales ca urmatorul punct al calatoriei mele era Parisul. Iar ultima impresie vie a Elvetiei a fost o intalnire cu politia rutiera la cinci kilometri pana la granita cu Franta. Dupa ce am trecut de iesirea necesara de pe autostrada, am decis sa incalc regulile si sa dau o suta de metri in sens invers – nu am vrut sa plec pe cealalta cale, riscand sa ma ratacesc. Iar ei sunt chiar acolo! Dupa ce mi-au blocat drumul, doi politisti coborau din masina. Ei bine, credeam ca au zburat doua sute de dolari si, daca ei nu-i iau, va trebui sa ma intoarca la Geneva, sa caut o banc… Am vrut din obisnuita sa marg inspre ei, ca si cum aa exprima respect fata de autoritati, dar m-am razgandit. Pentru ca de indata ce mi-am desfacut centura de siguranta, unul dintre tipi si-a desfacut rapid tocul la pistol si dintr-un motiv oarecare si s-a aplecat usor inainte, ca un cowboy intr-un vest …

Din fericire, nu s-a intamplat nimic. Deschizand fereastra, mi-am cerut scuze in franceza, cat am putut mai bine, iar politia m-a lasat sa plec gratuit, explicandu-mi ca nu era nevoie sa dau inapoi – dupa cativa kilometri va exista o alta iesire. Si zece minute mai tarziu, tara bancherilor si a ceasornicarilor a ramas in amintirile trezite de un autocolant lilac de pe parbriz …

Montreux

Facebook Comments Box