Istoria Elvetiei de la antichitate la modernitate

In perioada preistorica (58 i.H.) printre triburile care locuiau pe teritoriul Suediei, cei mai deosebite erau Helvetii. Ei, dupa batalia de la Bibrakte, infranti de Iulius Cezar, au devenit aliati ai romanilor. Mai tarziu (15 îiHr.), romanii au cucerit tribul Reta. In următoarele trei secole, cultura populatiei s-a dezvoltat sub influenta romana.

Teritoriul prezent al Elvetiei de astazi in secolele IV-V e.n. a fost cucerit de triburile germane Alemanni si Burgundieni. Apoi, teritoriul a fost sub puterea lui Charlemagne (6-9 secole). In secolul al X-lea Regiunea se divizeaza in posesiuni separate de domni feudali. Marii domni feudali din acea vreme, Zeringen si Habsburgii, au incercat sa uneasca domeniile feodale. In 1264, Habsburgii, in timpul acestei incercari, s-au confruntat cu o rezistenta puternica din partea tararanilor montani care locuiau in vaile Schwyz, Uri, Unterwalden. Anume de la Schwyzi a venit si numele tarii.

In august 1291, a fost incheiata o alianta defensiva intre comunitatile elvetiene in cadrul tratatului „Eterna Uniune” – prima dovada documentara a cooperarii intre cantoanele forestiere. Se recunoaste ca din acest an incepe istoria statului elvetian.

Dezvoltarea Confederatiei

Prima manifestare a puterii confederatiei s-a intamplat in 1315, cand cantoanele forestiere din Uri, Schwyz si Unterwalden, in batalia de la Morgarten, au infrant fortele superioare ale Habsburgilor. Aceasta victorie a insuflat incredere si altor comunitati, care s-au alaturat confederatiei. Habsburgii nu cedausi numai, dupa ce au pierdut bataliile la Sempach (1386) si la Nefels (1388), au recunoscut independenta cantoanelor unite.

In istoria elvetiana, anii 1415-1513 sunt numiti „epoca eroica” – numeroase razboaie si companii impotriva puternicilor Habsburgi si Sfantul Imperiu Roman, ducele de Savoy, Burgundia si Milano si regele francez Francisc le-au creat elvetienilor reputatia de razboinici curajos de care se tem de dusmani si pe care ii respecta aliatii. In aceasta perioada, teritoriul confederatiei a fost extins semnificativ si au fost create cinci noi cantoane.

Pana in 1798 (inainte de invazia trupelor franceze) in confederatia Elvetiana existau 13 cantoane, dar nu a existat o autoritate centrala permanenta, armata si finante.

Influenta Revolutiei Franceze

Trupele franceze care au invadat tara si au ocupat-o, in locul unei federatii libere, au propus o republica bazata pe democratie, libertati civile si putere centralizata. Constitutia elvetiana din 1798 a egalat drepturile tuturor cetatenilor elvetieni in fata legii si a propus un cod de libertati civile.

Cu toate acestea, multi elvetieni obisnuiti cu federalismul traditional nu au recunoscut noua constitutie si s-au opus. Doar Napoleon Bonaparte a reusit sa reduca lupta prin acordarea unei constitutii – „Actul de mediere”, care a returnat multe dintre fostele cuceriri privilegiate ale cantoanelor si numarul s-a extins la 19.

Dupa infrangerea napoleoniana, cantoanele elvetiene au abandonat regimul francez, incercand sa reinvie vechea confederatie. Congresul de la Viena din martie 1815, cu declaratia sa si Tratatul de pace de la Paris din noiembrie 1815, a confirmat recunoasterea de catre marile puteri neutralitatea eterna a Elvetiei.

Ritmul vietii in Elvetia moderna

Astazi, Elvetia traieste in ritmul Europei moderne. Un exemplu este orasul elvetian Geneva, care contribuie la viata politica si culturala a lumii si este sediul central al Organizatiei Natiunilor Unite.