Istoria Elvetiei pe scurt

Cautarile arheologilor sugereaza ca primele situri umane din pesterile din Salev au aparut in urma cu aproximativ 10 mii de ani. S-au pastrat imagini cu oameni si animale pe stanci, structuri religioase din piatra, locuri de inmormantare in crevole. Cu timpul, oamenii au inceput sa se stabileasca pe tarmurile lacurilor.

In anul 58 inainte de era noastra in apropiere de Geneva, a avut loc batalia intre legiunile lui Iulius Cezar si armata helvetitilor, un trib de origine celtica, care veneau in Alpi din Rinul mijlociu. romanii au biruit si la scurt timp după aceea au subjugat toate tarile helvetite – zone care coincid aproximativ cu granițele vestice ale Elvetiei actuale (de aici și celălalt nume pentru Elvetia este Helvetia). Cezar a fondat coloniile romane – colonia Julia Equestris cu principalul oras Noviodunum (modern Nyon), Aventikum (intre Lausanne si Berna), colonia Raurik (langa Baselul modern).

Din secolul al IV-lea pe teritoriul Elvetiei moderne se raspandeste Crestinismul. De la mijlocul secolului al V-lea in capitala actualului canton Graubunden, orasul Chur, este resedinta episcopului roman.

Dupa victoria lui Charlemagne asupra lombardilor (774), Helvetius a devenit parte a Imperiului Francilor. Incepând cu anul 843, aceste teritorii au facut parte din Imperiul Frantei de Est, apoi se afla sub stapanirea regelui Burgundiei, iar din 1032 au făcut parte integrantă din Reichul German.

Din secolul al XIII-lea tarile alpine au cazut in sfera intereselor dinastiei habsburgice si a inceput razboiul. La 1 august 1291, cele trei cantoane cu „paduri” – Uri, Schwitz si Nidwalden – au intrat într-o „Uniune eterna”, a carei semnificatie s-a redus la sprijinul reciproc în lupta impotriva inamicilor externi, si în special cu habsburgii. Asa a fost fondata Confederatia Elvetiana.

15 noiembrie 1315 a avut loc o batalie semnificativa a elvetienilor cu trupele lui Leopold de Habsburg. Austriecii au fost complet invinsi si obligati sa recunoasca independenta comunitătilor alpine.

De doua ori – in 1386 și 1388. – Habsburgii au fost nevoiti sa confirme independența acestor pamanturi, cu conditia ca le abandoneaza in favoarea Burgundiei.

La 8 km de Aventikum se afla orasul Murten, sub zidurile caruia elvetienii in 1476 au invins armata ducelui de Burgundia Karl Viteazul, care incerca sa subjuge Confederatia. La 5 ianuarie 1477 in batalia de la Nancy, Charles cel viteaz a fost ucis.

In 1487, cantonul de Solothurn s-a alaturat Confederatiei, in 1501 Basel si Schaffhausen, iar în 1513 Appenzel. In timpul razboiului svab (1499), cele trei tari ale lui Graubunden, despartite de Sfantul Imperiu Roman, au intrat intr-o alianta cu Confederatia.

In timpul razboiului dintre ducii de Milano si regii francezi (1500-1516), elvetienii, aliatii ducilor, au suferit o infrangere majora. Franta a fortat apoi Confederatia Elvetiana sa semneze un acord potrivit caruia cantoanele elvetiene s-au angajat, in special, sa aloce armatei franceze mii de soldati pe timp de pace si 16 mii – in razboi. Elvetienii au inceput sa se ofere ca mercenari conducatorilor altor tari in afara cadrului tratatelor, in special Frantei si Italiei.

Epoca Reformei a lasat o urma vizibila in viata Confederatiei Elvetiene. Aici si-au petrecut viata cei mai cunoscuti lideri ai sai: X. Zwingli (1484-1531) și J. Calvin (1509-1564).

Heldrig Zwingli, educat la Viena si Basel, un prieten al faimosului filozof Erasmus din Rotterdam, a fost preot la Zurich. S-a opus dogmelor Bisericii Catolice, dezvoltand un sistem de reforma religioasa si, in același timp, reforma a sistemului politic. A respins intreaga ierarhie bisericeasca, indulgentele, inchinarea la imagini sacre si moastele sfintilor, postul, monahismul, celibatul clerului. Zwingli a condamnat mercenarul raspandit in Elvetia la acea vreme, era un republican convins. Asemenea pareri nu au putut decat sa trezeasca furia Vaticanului. Zwingli si sustinătorii sai au trebuit sa lupte impotriva cantoanelor care au rămas catolice (Lucerna, Fribourg, Wallis, Zug, Schwyz, Uri, Tessin etc.). In timpul razboiului, Zwingli a fost ucis, dar urmasii sai au reusit sa dobandeasca anumite libertati. După Zurich, zwinglianismul a triumfat la Berna, Basel, Schaffhausen, Glarus si Sf. Gallen. Aceste cantone s-au unit intr-o uniune religioasa si politica.

Jean Calvin locuia la Geneva. Invatatura lui (calvinismul) a gasit sustinatori mult dincolo de granitele Elvetiei – in Franta, Scotia si Olanda. Calvin a fost unul dintre primii traducatori ai Bibliei in franceza moderna.

In primavara anului 1798, trupele lui Napoleon au fost introduse pe teritoriul cantoanelor elvetiene. Elvetia s-a transformat in Republica Helvetiana, in timp ce Geneva, Jura si Mühlhausen s-au mutat in Franta. In mai 1800, Napoleon cu 40 de mii de soldati a trecut prin pasul Marele Sf. Bernard in Italia. Napoleon insusi aproape ca a murit in ascensiunea trecerii.

Esecul lui Napoleon a dus la faptul ca Elvetia inca din 1815 era alcatuita din 22 de cantoane – in Confederatie au intrat cantone noi, precum Geneva, Wallis si Neyenburg. Congresul de la Viena a proclamat „neutralitatea permanenta” a Elvetiei.

In 1848, Elvetia a adoptat o nouă constitutie. Tot atunci a fost aprobat drapelul national al Elvetiei. In 1874, Constitutia Federala a fost actualizata. Conform prevederilor sale, fiecare dintre cele 26 de cantoane isi pastreaza steagul si stema.

Timp de 170 de ani, Elvetia a ramas in afara conflictelor militare europene si mondiale. Elvetia este cunoscuta ca centrul activitatii diplomatice. La Geneva, se află Oficiul european al Natiunilor Unite, sediul multor organizatii internaționale de specialitate: Uniunea Internaționala a Telecomunicatiilor, Organizatia Meteorologica Mondiala si alte cateva. La Berna, capitala tarii, se afla Uniunea Postala Universala, la Lausanne – Comitetul Olimpic International.